.

miercuri, 18 decembrie 2013

De ce apar ridurile?


Am tot vorbit despre cum putem combate ridurile cu ajutorul produselor Dr Bata, însă haide să aflăm și de ce acestea ce apar; astfel ne va fi mult mai ușor să le prevenim și apoi sa le tratăm.

În primul rând, e clar pentru toată lumea că ridurile apar odată cu vârsta, însă acesta nu este unicul factorul.

Unul dintre principalele motive ale apariției ridurilor este expunerea la soare, în special expunerea excesivă deoarece radiaţiile ultraviolete grăbesc procesul de îmbătrânire al pielii, pentru că atacă fibrele de colagen şi elastină. Astfel încât, chiar dacă ne dorim o piele bronzată ar trebui să reflectăm mai mult asupra acestui fapt și să nu exagerăm și bineînțeles să folosim loțiune de protectie solară.


Ceea ce mâncăm influenţează fiecare parte a corpului nostru, iar pielea nu putea să facă excepţie. Avem nevoie de o alimentatie cât mai sănătoasă și echilibrată, bogată în fructe și legume, pentru a asimila vitaminele și antioxidanții menținerii unui ten cât mai sănătos.

Mai puţin ştiut este faptul că şi zahărul este un duşman al pielii. La fel de ciudat, poate, este şi faptul că poziţia în care dormim contribuie la apariţia ridurilor. Ideal ar fi să dormim pe spate pentru că, atunci când stai cu faţa lipită de pernă, pe acea parte se formeaza "cute". Sunt temporare, ce-i drept, însă pe termen lung contribuie la apariţia ridurilor permanente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu